"În ultima perioadă, în mass-media au fost exprimate opinii ale unor jurnalişti şi ale unor lideri politici referitoare la criteriile de alocare a fondurilor de investiţii în infrastructura turistică gestionate de Ministerul Turismului, afirmându-se în câteva rânduri, în mod absolut eronat, că împărţirea acestor fonduri se face pe criterii politice", scrie Elena Udrea pe blogul propriu. O contrazice flagrant o afacere de un milion de lei alocaţi de ministerul pe care îl conduce şi gestionaţi de Consiliul Judeţean Neamţ, dominat de PDL.
Proiectul de reabilitare a traseelor şi a marcajelor montane, de construire şi de renovare a refugiilor montane, precum şi a bazelor Salvamont din masivul Ceahlău a fost demarat în guvernarea Tăriceanu, când printr-o hotărâre de guvern se finanţa studiul de fezabilitate.
Anul acesta, pe 28 aprilie, ministrul Turismului, Elena Udrea, a propus în şedinţa de guvern ca pentru realizarea acestui obiectiv să se aloce 992 de mii de lei, adică peste 230.000 de euro.
Peste exact o lună, Consiliul Judeţean Neamţ, condus de pedelistul Vasile Pruteanu, aprobă proiectul tehnic necesar implementării măsurilor de reabilitare, construcţie şi renovare. În ziua următoare, 29 mai, aflată într-o vizită de lucru în judeţul Neamţ, Elena Udrea face publică informaţia că banii necesari vor veni la Consiliul Judeţean din bugetul Ministerului Turismului. Pe 9 iunie, Consiliul Judeţean demarează procedurile de achiziţie publică şi emite anunţul de licitaţie. Conform ziarului local „Realitatea Media”, şase firme cumpără caietul de sarcini, dar la licitaţia de pe 22 iunie se prezintă una singură: SC MVB Imob Construct SRL. Astfel că aceasta este declarată câştigătoare.
Până în luna iunie, firma aparţinuse vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, pedelistul Mircea Pintilie, după cum reiese din declaraţia sa de avere. În declaraţia completată pe 6 ianuarie 2009 el scria că deţine 50% din acţiuni, care valorează 120.000 de dolari. În ultima declaraţie de avere, datată 15 iunie 2009, firma dispare, însă fără ca înstrăinarea să fie trecută la capitolul referitor la vânzarea bunurilor mobile ce depăşesc 1.000 de euro. „Probabil că a uitat secretara să treacă acolo. Dar oricum am dat firma pe degeaba omului meu de încredere, Ioan Surugiu”, a declarat Pintilie pentru Cotidianul. Întrebat cum de a dat gratis acţiuni evaluate la peste 120.000 de dolari, el a spus că valoarea trecută în declaraţia de avere a fost o estimare a veniturilor firmei de la înfiinţare până în prezent, şi nu valoarea la zi a participaţiei.
Deşi Pintilie spune că a perfectat actele de înstrăinare a firmei în luna aprilie, când Udrea abia aloca banii pentru proiectul refacerii zonei turistice a Ceahlăului, la Registrul Comerţului ultima modificare a datelor firmei este din 19 iunie, cu doar trei zile înainte de licitaţia pentru cele 230.000 de euro. Pe site-ul Registrului Comerţului, în dreptul firmei SC MVB Imob Construct SRL, figurează în continuare două numere de telefon mobil: unul este al actualului proprietar, Ioan Surugiu, iar celălalt îi aparţine vicepreşedintelui CJ, Mircea Pintilie.
Câştigătorul oficial al licitaţiei, Ioan Surugiu, noul proprietar şi administrator al firmei, nu vede unde e problema: „Săptămâna trecută am fost înştiinţat că am câştigat contractul cu Consiliul Judeţean. Nu ştiu de ce nu s-au prezentat alte firme. Noi ne-am dus, am respectat caietul de sarcini. Domnul Pintilie, cu care sunt prieten şi cu care lucrez de atâţia ani, chiar mi-a zis: «Vezi ce faci... E treaba ta acum, eu nu am nici un amestec»“.
Iar preşedintele CJ Neamţ, Vasile Pruteanu, tot din PDL, ştie încă şi mai puţine: „Acum am auzit şi eu că a câştigat o companie care a fost a vicepreşedintelui. Mâine ( luni – n.r.) o să merg la serviciu şi o să văd exact ce s-a întâmplat, pentru că vreau ca totul să fie legal. Abia apoi o să pot să comentez ceva. O să mă interesez să văd cum a câştigat şi de ce nu s-a mai prezentat nimeni”.
Contactată de Cotidianul pentru a-şi exprima un punct de vedere în legătură cu situaţia de la Neamţ, Elena Udrea a făcut doar aprecieri cu caracter general: „Responsabilitatea derulării procedurilor şi atribuirea contractelor aparţine exclusiv Consiliilor Locale, iar verificarea legalităţii acestora nu intră în atribuţiile Ministerului Turismului. Singura competenţă a ministerului este aceea de a transfera sumele necesare pentru investiţii în infrastructra turistică administraţiei publice locale pe baza contractelor încheiate de primării şi Consilii Judeţene”.
JURNALE |
EMISIUNI |
TRANSCRIPT |
Crawl TV |
ECHIPA |
PROGRAM TV |
DESPRE NOI |
ACOPERIRE |
CARIERE |
CONTACT
Ministrul Udrea varsă banii, clientela PDL îi înghite
Luni, 29 Iunie 2009 09:06
| Vot: |
97
|
244 vizualizari, 1 comentarii, 1 voturi
Ministrul Turismului a dat un milion de lei pentru infrastructura turistică din Ceahlău. După o licitaţie cu un singur competitor, banii au ajuns la firma unui lider local al PDL.
| Foto (1) | |
Răzvan Mihai Vintilescu
Comentariile cititorilor
1. Leon
Marti, 30 Iunie 2009 20:07
| Raspunde la comentariu


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Turismul electoral, acceptat de primarii unor comune din judeţul Giurgiu
Luni, 19 Octombrie 2009 12:25Turismul electoral. Mii de alegători care votează de mai multe ori, pe liste separate. Discuţiile pe marginea lor au cutremurat sistemul politic, au dus la demisia ministrului de interne, la spargerea coaliţiei şi ulterior la...
Cele mai CITITE din Anchete şi Dezvăluiri
- Turismul electoral, acceptat de primarii unor comune din judeţul Giurgiu (293)
- Oamenii primarului au strâns liste de semnături (271)
- Rotaţia cadrelor (257)
- Medicamente la talcioc (154)
- Examen contra cost la Spitalul Fundeni (126)
Cele mai VOTATE din Anchete şi Dezvăluiri
- Un client jefuit a reuşit să dea pe mâna poliţiei un taximetrist pirat - VEZI VIDEO (3,68/5)
- Gropi de miliarde (3,04/5)
- Păcăleală la oferta imobiliară marca Sever Mureşan (2,96/5)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Medicamente la talcioc
- Examen contra cost la Spitalul Fundeni
- Oamenii primarului au strâns liste de semnături
- Rotaţia cadrelor
Cele mai recente articole
Trimite-ne mesaje
![]() |
Anchetele şi dezvăluirile anului 2008 |
![]() |
Stradă, şcoală şi spital |
![]() |
Revista presei de investigaţii 2008 |
![]() |
Reportajele anului 2008 |
![]() |
Ia Atitudine! | ![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 18 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 07.11 | 08.11 |
| Timişoara | 16 °C | 18 °C |
| Arad | 17 °C | 16 °C |
| Bacău | 16 °C | 16 °C |
| Braşov | 17 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 16 °C |
| Constanţa | 18 °C | 15 °C |
| . | ||






