Cartierul maicilor de la Mănăstirea Agapia arată cam aşa: pe partea dreaptă pare a fi Raiul. 15 case renovate din temelii pe bani europeni, cu fundaţie înaltă, din piatră finisată, cu acoperişuri mândre şi geamuri sclipitoare, cu rame din lemn, nu din termopan, că nu s-ar potrivi cu stilul istoric. Pe partea stângă este Iadul. Alte 15 case stau într-o rână, scuipând tabagic vopseaua uscată de pe tinda putredă, şi aşteaptă, pare-se zadarnic, restul de bani europeni. La mijloc, între Rai şi Iad, trece drumul care se înfige în poarta Mănăstirii Agapia. Jur-împrejur, încă vreo 90 de gospodării locuite de măicuţe aşteaptă şi ele tencuiala proaspătă şi varul.

Însă într-o casă din aşa-zisul Rai, maica Calinica Cuţovanu trăieşte mai rău ca-n Iad.

Coşmarului maicii Calinica se numeşte pretenţios Merulius Lacrymans. Pe limba ei simplă, de femeie care a intrat la 20 de ani în mânăstire, i se spune ciupercă. Una tare a dracului, care a răzbătut de sub duşumele bătute în urmă cu doi ani şi, după o luptă invizibilă, a ieşit la iveală, a cucerit scândură după scândură şi perete după perete până până a ajuns în plămânii măicuţei. Maica şi-a luat mobila şi hainele şi s-a mutat prin vecini. Au urmat-o încă trei surori care locuiau cu ea, toate bolnave.

“Nu ştiu dacă ne mai facem bine. Nici nu pot să mă mai mişc de junghiuri, aşa de tare mă dor plămânii”, se plânge maica Calinica. La cei 81 de ani ai săi, aceasta este cea mai grea încercare prin care trece. “Suntem noi măicuţe, dar aici totul este foarte curat. Nu purtăm haine murdare, ne spălăm mereu ca să nu ne îmbolnăvim”, adaugă ea de pe un mic scăunel adus pe prispa casei în care s-a mutat. De o lună de zile nu a mai ieşit pe poartă. Boala o ţine înăuntru, îi macină plămânii, îi arde buzele şi fiecare gură de aer se transformă într-o caznă. Ia medicamente, asistentele medicale care o vizitează îi mai fac câte o injecţie şi îi mai dau vitamine.

Istoria acestei boli absurde, care pune la pat femei ce n-au fost în viaţa lor pe la spital, poate fi reconstruită dintr-un jurnal ţinut cu sfinţenie de maica stareţă, Olimpiada Chiriac. Este povestea eşecului deplin al unui ambiţios proiect PHARE de reconstrucţie şi modernizare a zonei turistice Agapia. Pilonul central al proiectului: reabilitarea a 117 case, considerate monumente istorice, şi introducerea unei reţele de canalizare.

Când proiectul de 4,7 milioane de euro a fost aprobat şi o firmă grecească, Diekat, s-a apucat de treabă, măicuţele s-au înarmat cu aparate digitale de fotografiat şi au monitorizat zi cu zi cum merg lucrurile şi lucrările. Aşa au văzut că atunci când ploua, muncitorii continuau construcţia. Luau pietriş umed şi îl puneau în case. Iar tencuiala se lipea anevoios de pereţii jilavi. Scânduri lemn verde, în loc de lemn uscat, şi un strat de lac au devenit podele îmbibate cu apă. Acoperişurile erau strâbe şi trebuiau desfăcute şi reînchegate. O minte strâmbă a înfundat vechiul şanţ de colectare a apei de ploaie şi a pus în loc un sistem de canalizare care avea să-şi trădeze în scurt limitele. La predarea celor 15 casuţe renovate, căci doar atât au terminat grecii din cele 117 angajate, şi când sobele au început să duduie, condensul format şi lipsa ventilaţiei au constituit terenul perfect pentru ciuperca  Merulius Lacrymans. Ploile care au urmat, mai tari decât sistemul de canalizare proiectat, s-au aliat cu ciuperca.

De frica faptului că şi alte surori se pot îmbolnăvi, maicile au început deja să evacueze casă după casă din cele renovate. Scot duşumelele, ţin ferestrele deschise, dar până şi ele ştiu că este în zadar: ciuperca nu iese decât în urma unui tratament special şi foarte costisitor.

Preţul acestei ţepe: peste două milioane de euro, cât a primit firma DIEKAT, înainte ca Ministerul Dezvoltării Rurale şi Locuinţei să rezilieze contractul.

Maica Stareţă îşi varsă oful cu apăsare: “Începând din 2005, trimitem constant memorii şi petiţii, dar nu ne ia nimeni în seamă. Am vorbit şi la minister, şi la DNA, au venit şi procurori aici, au venit şi secretari de stat, le-am arătat exact ce au făcut oamenii ăia în fiecare zi. Le demonstram că în loc să fie prezenţi 112 muncitori, erau numai 12. Le-am demonstrat că au schimbat materialele din proiect cu altele, mai ieftine şi mai proaste. Am cărat noi molozul, deşi trebuiau să o facă muncitorii”.

Ministerul Dezvoltării, autoritatea contractantă în program, confirmă nonşalant necazul maicilor şi oferă două posibilităţi de “închidere” a problemei, ambele costisitoare.

Iniţial, din cele 4,7 milioane de euro alocate proiectului, 3,2 urmau să vină de la Uniunea Europeană, 1 milion era partea statului roman, iar 530 de mii de euro trebuiau plătiţi de consiliul local Agapia. Din fonduri europene, s-au cheltuit până acum 1,5 milioane de euro. Pentru că cele 117 locuinţe aveau termen de finalizare anul 2006, de la Uniunea Europeană nu va mai veni nici un ban pentru acest proiect. O primă opţiune este ca statul român să aloce în jur de 3 milioane de euro şi să finalizeze proiectul, în loc de  numai 1 milion dacă acesta era derulat conform graficului. O altă opţiune este ca statul să restituie UE cele 1,5 milioane deja cheltuite şi să abandoneze definitiv proiectul.

De un an de zile, de când un adjudecător internaţional a hotărât că firma DIEKAT este vinovată de situaţia de la Agapia şi că MDRL avea tot dreptul să rezilieze contractul, o linişte deplină s-a aşternut peste problema măicuţelor de la Agapia, spartă doar de tusea înfundată a maicii Calinica, de disperarea maicii Emilia - experta mânăstirii în problema proiectului Phare, sau de zgomotul făcut de demolarea caselor noi invadate de ciuperca afuristă. Primarul Vasile Cucoş, parte a proiectului, pare liniştit, totuşi. Anunţat din timp de reporterii Cotidianul şi după ce a confirmat întîlnirea în două rânduri, acesta s-a răzgândit în ultima clipă şi nu a mai dat ochii cu noi. Până la această oră, reprezentanţii firmei Diekat nu au putut fi contactaţi.