Gripa aviară l-a găsit pe medicul Tăut în fotoliul de director al DSVSA Prahova. În această calitate, el a cumpărat soluţii pentru combaterea epidemiei, la un preţ considerat de procurori supraevaluat. Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor.

Doctorul acuzat de corupţie a intrat într-un concediu prelungit. S-a trezit, însă, cu o avansare. El a fost pus să coordoneze Serviciul de Siguranţa Alimentelor din cadrul DSVSA Bucureşti. Directorul care a emis decizia de numire consideră că totul s-a făcut legal.

"Domnul Tăut, în urma expirării concediului medical a fost mutat pe o funcţie echivalentă, într-un alt servicu, într-o altă direcţie", spune Liviu Rusu, fost director coordonator DSVSA Bucureşti. Rusu adaugă că nu are cum să cunoască dosarele şi trecutul fiecărui angajat.

Marius Tăut n-a fost mulţumit de funcţia primită şi s-a autosuspendat. Cât despre dosarul penal...

"Nu am absolut nicio vină. Am fost conducătorul instituţiei într-o perioadă de criză. Ceea ce am făcut eu acolo a fost numai să semnez nişte acte care au fost semnate de toţi ceilalţi colaboratori ai mei. Totul este numai o făcătură ordinară în care eu sunt băgat total aiurea", spune Tăut.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare a aflat de numirea doctorului Tăut şi a luat o primă decizie în acest caz.

"În general, în meseria asta se mai acoperă unii pe alţii, iar persoanele vinovate vor intra în Comisia de Disciplină", a declarat Liviu Rusu.

Constantin Savu, cel care va prelua conducerea DSVSA Bucureşti, este al nouălea şef al instituţiei din martie şi până acum.