Pe site-ul firmei, printre sicrie, coroane şi alte obiecte necesare trecerii pe lumea cealaltă, există un link. Posesorul lui s-a poreclit, sugestiv, "adi diliu". Şi n-a exagerat deloc. Un simplu "click" şi locul coşciugelor este luat de fotografiile ciudate expuse de "diliu" pe un portal de socializare la modă. Patronul firmei de pompe funebre îl recunoaşte în fotografiile cu pricina pe unul din foştii săi lucrători.

Nu lipseşte tatuajul cu frunza de marijuana, ritualul satanist prin care o păpuşă e călcată, simbolic, pe gât, dar şi un motan care a avut ghinionul să întâlnească un astfel de frustrat. Cele mai interesante îl arată, însă, aşezat confortabil într-un coşciug şi la volanul unei maşini aparţinând Institutului Naţional de Medicină Legală, locul de muncă al patronului său. Afacerile societăţii nu au fost date peste cap de această bizarerie. Ba, chiar merg strună. Firma asigură de peste doi ani, contra-cost, servicii de pompe funebre donatorilor de organe şi ţesuturi. Banii vin de la Romtransplant, prin Serviciul de Ambulanţă Bucureşti. Totul în urma unor licitaţii la care firma nu a avut, niciodată, vreun contracandidat.

Marian Iliescu, patron SC NEFTYS SRL susţine că a câştigat în mod legal licitaţia pentru serviciile de pompe funebre. "Nu reprezintă pentru mine o afacere ci mai degrabă un act de bunăvoinţă faţă de cei îndureraţi" spune Iliescu.

Nici managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti nu găseşte vreo
hibă licitaţiilor cu pricina.

Pentru transportul şi înhumarea cadavrului unui donator de organe, statul plăteşte o sumă cuprinsă între 1500 şi 2000 de lei noi.